Tensiunile NATO din Turcia se încălzesc

Turcia este un membru unic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Are a doua cea mai mare armată permanentă din alianță, o industrie internă de drone înfloritoare și o poziție geografică absolut crucială. Turcia este atât portiera către Marea Neagră, cât și podul de uscat către Orientul Mijlociu.

Cu toate acestea, pentru toate aceste calități importante, Turcia merge la ritmul său diplomatic și uneori în dezacord cu alți membri NATO. Acest articol va examina modul în care flexibilitatea Turciei a creat tensiuni în cadrul NATO și ce ar putea însemna aceasta pentru viitorul alianței.

De ce contează asta

Derivarea aparentă a Turciei dinspre Occident este un motiv major de îngrijorare pentru NATO. În timp ce Turcia insistă că este încă angajată în NATO după 72 de ani, acțiunile recente ridică semne de întrebare cu privire la viitorul Ankarei în alianță. Examinarea sursei acestei nemulțumiri este cheia pentru înțelegerea modului în care Turcia poate rămâne un membru valoros al NATO.

Context istoric

Republica Turcia a crescut din cenușa Imperiului Otoman în 1923, capitala fiind mutată de la Istanbul la Ankara. După dezastrul Primului Război Mondial, Turcia a rămas neutră între războaie și a reușit să rămână în afara celui de-al Doilea Război Mondial până când rezultatul a fost fără îndoială. În februarie 1945, Turcia a declarat război Germaniei, dar trupele turce nu au luat niciodată parte la nicio luptă. În realinierea postbelică, Turcia a pivotat spre Occident și a acceptat asistența militară americană pentru a-și moderniza forțele armate. Turcia a trimis soldați pentru a sprijini forțele ONU în Coreea, iar Brigada Turcă a avut rezultate admirabile în luptă. Din cei 15.000 de militari trimiși de Turcia, 700 au murit și peste 2000 au fost răniți. Turcia a aderat la NATO în 1952 alături de Grecia.

Aderarea la NATO

Turcia și-a exprimat interesul de a adera la NATO atunci când s-a format pentru prima dată, dar abia în 1951 Statele Unite au luat acest interes în serios. Turcia a avut multe de câștigat din aderarea la NATO ca garanție împotriva unei invazii din partea Uniunii Sovietice. În egală măsură, Turcia a avut multe de oferit alianței. Controlul Turciei asupra Dardanelelor și strâmtorii Bosfor înseamnă că nicio navă nu poate intra sau părăsi Marea Neagră fără acordul său expres.

Termenii trecerii maritime prin Bosfor au fost conturați în Convenția de la Montreux din 1936. Printre alți termeni, portavioanele nu pot trece prin strâmtoare și există restricții grele asupra prin care navele de război sunt permise. Calitatea de membru al Turciei asigură flancul sud-estic al alianței și trecerea către și dinspre Marea Neagră. În plus, Turcia este un pod către Asia și se învecinează cu Armenia, Georgia, Iran, Irak și Siria la est. Armata turcă a condus de ani de zile operațiuni transfrontaliere împotriva luptătorilor kurzi în Siria și nordul Irakului.

Turcia a respins cererile Finlandei și Suediei de aderare la NATO și președinte Recep Tayyip Erdogan a acuzat ambele țări nordice că îi ajută pe „teroriști” și a cerut extrădarea suspecților de terorism kurzi din ambele țări. După întârzieri, ambele țări au fost permise să intre în NATO, Finlanda în 2023 și Suedia în 2024.

UE

Majoritatea membrilor europeni ai NATO sunt sau au fost (în cazul Marii Britanii) și membri ai Uniunii Europene. Turcia s-a angajat pentru prima dată cu Comunitatea Economică Europeană (precursorul UE) în 1959, ceea ce a dus la Acordul de la Ankara în 1963. Acordul a pus bazele unei uniuni vamale cu UE și, eventual, aderării cu drepturi depline. Cu toate acestea, ascensiunea Turciei nu a fost realizată din mai multe motive.

În primul rând, problema Ciprului este în curs de desfășurare și trebuie rezolvată înainte ca Turcia să poată adera la UE. În al doilea rând, Turcia nu a îndeplinit toate condițiile prevăzute în Criteriile de la Copenhaga (1993). Cu toate acestea, reformele împingeau Ankara în direcția corectă. În al treilea rând, Turcia trebuie să se confrunte cu politica internă – educația secularizantă este contrară dorințelor grupurilor musulmane conservatoare. În plus, există scepticism în rândul unor națiuni europene că un stat majoritar musulman cu un lider autoritar se poate integra pe deplin cu democrațiile seculare și liberale ale Europei. Franța și Germania sunt voci conducătoare împotriva ascensiunii Turciei. Parlamentul European a votat pentru suspendarea candidaturii Turciei la UE in 2019.

BRICS

Pe măsură ce cererea de ascensiune a Turciei la Uniunea Europeană nu merge nicăieri, Ankara a început să exploreze stabilirea de legături cu un alt grup: BRICS. BRICS este o coaliție liberă de state nealiniate care încearcă să stabilească legături culturale și economice. Numele grupului vine de la membrii fondatori: Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Spre deosebire de UE, BRICS nu solicită ca noi membri să îndeplinească anumite condiții. Rusia este destul de receptivă la interesul Turciei de a se alătura grupului.

Interesul Turciei este într-un stadiu incipient și nu au avut loc discuții oficiale, dar perspectiva este alarmantă pentru alți membri NATO. Pe plan intern, Turcia se va confrunta cu bariere politice pentru a se alătura ca președinte Partidul lui Erdogan a pierdut teren în fața secularului Partidul CHP la alegerile din Turcia din 2024. Presiunea externă din partea Washingtonului și a altor aliați va fi aproape sigur o altă barieră majoră în calea aderării Turciei la BRICS.

Grecia

Turcia și Grecia s-au alăturat NATO împreună în 1952. Cele două națiuni au o istorie complexă și adesea contradictorie. Grecia și Turcia (ca predecesorul său otoman) au purtat mai multe războaie în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Tratatul de la Lausanne (1923) a stabilit granițele moderne ale Greciei și Turciei și a dus la o încălzire a relațiilor în anii interbelici. În al Doilea Război Mondial, Turcia neutră a ajutat la ameliorarea foametei în Grecia ocupată de Axe. Turcia a fost expediată 50.000 de tone de ajutor în Grecia din 1941-46.

Orice bunăvoință s-a dezvoltat între Atena și Ankara s-a stricat după cel de-al Doilea Război Mondial. Grecia a recâștigat controlul de la Italia asupra mai multor insule din Marea Egee în 1947, multe dintre aceste insule minuscule sunt nelocuite, dar la o distanță scurtă de coasta Turciei. În ianuarie 1996, cele două țări aproape au intrat în război din cauza unui incident pe micuța insulă nepopulată Imia (Kardak în Turcia). SUA au rezolvat disputa, dar tensiunea s-a aprins din nou când grecii au doborât un F-16 turc în octombrie.

Celălalt punct major al disputei dintre Grecia și Turcia este Cipru, care are comunități substanțiale grecești și turcești. Necazurile se întind încă din anii 1950, dar s-au intensificat în 1974. Turcia a invadat Cipru în 1974 după o lovitură de stat susținută de greci. Astăzi, insula este împărțită de Republica Turcă a Ciprului de Nord și Republica Cipru. 50 de ani mai târziu, problema Ciprului nu a fost încă rezolvată.

Rusia

La fel ca și Grecia, Turcia are o istorie lungă și complexă cu Rusia. Otomanii au luptat o duzină de războaie cu Imperiul Rus de-a lungul a trei secole şi jumătate. Relațiile moderne dintre Turcia și Rusia sunt mult mai cordiale. Ankara depinde foarte mult de Moscova pentru nevoile sale energetice și nu va adera Sancțiunile americane împotriva Rusiei. Companiile rusești din Turcia au crescut de aproape zece ori în doar doi ani. Turcia s-a înfuriat și a fost sancționată de Statele Unite atunci când a achiziționat sisteme de apărare aeriană S-400 din Rusia.

Abordarea flexibilă a Turciei față de diplomație este cel mai bine ilustrată de răspunsul său la războiul din Ucraina. Turcia continuă să achiziționeze petrol rusesc, care finanțează efortul de război rusesc, în timp ce, în același timp, trimite ajutoare militare Ucrainei. Turcia a ajutat, de asemenea, la negocierea unui acord pentru a permite exporturilor de cereale ucrainene să treacă prin Marea Neagră deși Rusia s-a retras de atunci a înțelegerii. Recep Tayyip Erdoğan s-a întâlnit cu ambii Președintele ucrainean Voldomyr Zelenskyy şi Președintele rus Vladimir Putin in ultimele sase luni. S-a oferit să medieze un summit de pace intre cele doua tari.

Statele Unite ale Americii

Relația Turciei cu Statele Unite s-a răcit în ultimii ani. După cum sa menționat anterior, Statele Unite au contribuit la modernizarea forțelor armate ale Turciei în anii imediat postbelici. Washingtonul a fost un susținător cheie al cererii Turciei de a adera la NATO și Ankara a găzduit arme nucleare americane din 1961-3 cu mare risc pentru propria sa siguranță. Rachetele au fost retrase într-un acord secret care a ajutat la dezamorsarea crizei rachetelor din Cuba.

Turcia a jucat un rol limitat în Războiul din Golf în 1991, dar a refuzat să participe la conflictul din 2003 și nu a permis forțelor coaliției să deschidă un front de nord. Parlamentul Turciei chiar a respins un pachet de ajutor de 15 miliarde de dolari pentru a permite a 62.000 de soldați americani să se desfășoare pe teritoriul său. Relațiile turco-americane s-au deteriorat și mai mult în iulie 2003 când soldații americani au arestat și au interogat soldații turci care operau în nordul Irakului. Aceștia au fost returnați curând, dar incidentul a arătat crăpături în relația dintre doi aliați.

Turcia a fost exclusă din programul F-35 pentru acordul S-400 cu Rusia. Washingtonul a citat încălcarea de către Turcia a secțiunii 231 din Legea privind contracararea adversarilor Americii prin sancțiuni (CAATSA):

Statele Unite au spus clar Turciei la cele mai înalte niveluri și în numeroase ocazii că achiziționarea sistemului S-400 va pune în pericol securitatea tehnologiei și personalului militar american și va oferi fonduri substanțiale sectorului de apărare al Rusiei, precum și accesul Rusiei la Forțele armate turcești și industria de apărare. Cu toate acestea, Turcia a decis să meargă mai departe cu achiziția și testarea S-400, în ciuda disponibilității sistemelor alternative, interoperabile cu NATO, pentru a satisface cerințele sale de apărare. Această decizie a dus la suspendarea Turciei și în așteptarea retragerii din parteneriatul global F-35 Joint Strike Fighter.

Turcia a fost sancționată din nou de Statele Unite în 2023 pentru că a ajutat Rusia să evite sancțiunile americane din cauza războiului din Ucraina. Erdogan a fost, de asemenea, extrem de critic cu privire la conduita Israelului în războiul din Gaza, care nu a făcut decât să favorizeze ruptura cu Washingtonul. Războiul de cuvinte al Turciei cu Israelul nu este nimic nou, dar comentariile recente au accentuat tensiunile. Președintele turc a părut să sugereze că Turcia ar putea interveni în conflict într-un discurs din iulie 2024:

Trebuie să fim foarte puternici pentru ca Israelul să nu poată face aceste lucruri ridicole Palestinei. La fel cum am intrat în Karabakh, la fel cum am intrat în Libia, putem face ceva asemănător cu ei

Comentariile sale au fost condamnate ferm de personalitățile politice americane și israeliene, iar politicianul olandez de extremă dreapta Geert Wilders a cerut expulzarea Turciei din NATO.

Concluzie

Abordarea neobișnuită a Turciei față de diplomație reflectă poziția sa strategică unică. Țara se află pe două continente și se luptă în interior între forțele conservatoare și seculare. Ankara are încă multe de oferit NATO în epoca modernă. Turcia are o armată mare și bine echipată și o industrie internă înfloritoare de drone. Controlul său asupra Mării Negre este vital pentru securizarea flancului sudic al NATO. Cu o cooperare suplimentară cu Bulgaria și România, Turcia ar putea stabili un parteneriat strategic eficient în Marea Neagră cu aliații săi din NATO. De asemenea, Turcia ar putea fi împinsă într-o direcție mai periculoasă pentru NATO.

În calitate de ministru al apărării al Turciei, Yașar Güler, a sugerat, ar trebui să se aștepte dezacorduri într-o alianță mare:

Într-un mediu în care 32 de aliați sunt împreună, este de neconceput să avem aceleași puncte de vedere cu privire la fiecare problemă

Turcia și-a atins, de asemenea, ținta de cheltuieli și și-a confirmat public angajamentul față de NATO. Pentru Turcia, relațiile cu alte națiuni, chiar și cu cele opuse NATO, nu sunt neapărat contradictorii. Întrucât încercarea Turciei de a adera la UE nu a dus nicăieri, sunt explorate alte opțiuni, precum BRICS. Gestionarea viitorului Turciei în NATO poate fi o provocare, dar merită preluată.

Postarea Tensiunile NATO din Turcia se încălzesc appeared first on 24/7 Wall St..